Primul pas spre libertate începe de la mine
Ai aflat din postarea mea de joi cum poți să te mobilizezi
în 30 de minute, ca să primești musafiri într-o casă imperfectă.
Așa cum mă știi deja, îți voi spune o poveste.
A fost o dată o familie fericită, cu 3 copii, 2 câini și o
pisică. Aveau o casă simplă, cu lucruri folositoare, suficiente haine pentru
fiecare, mâncare caldă pe masă și miros de lavandă.
În fiecare weekend ei călătoreau și se bucurau de fiecare
oportunitate de a evolua frumos împreună. Nu făceau prea des curățenie, pentru
că știau să facă zilnic ordine. Copiii își așezau lucrurile la locul lor,
părinții aveau grijă să păstreze o atmosferă caldă și calmă în familie. Armonie
și vis!
Și...zbang!
Ora 07:00. Vacanța mare, 2025.
-
Mamaaa, ne este foame!
-
Mama, unde este cartea cu abțibilduri?
-
Ce ai făcut cu pantalonii galbeni? Hei! D.
îmi ia căștile! O să le strice!
-
Nu găsesc nimic în casa asta! Vreau un sac de
gunoi, să arunc tot!
Ok, ultima replică a fost a mea.
Și așa începe adevărata poveste.
Tu chiar credeai că există familii cu mai mulți copii unde
toată lumea este ordonată, știe exact ce va mânca toată ziua și își păstrează
calmul când bebelușul cotrobăie vesel și curios prin TOATĂ casa? (bun, D. nu
mai este un bebeluș, are acuși 3 ani, daaar are ceva special, unic și de
nedescris! Strică TOT!)
Ce vreau să își transmit, dragă femeie și mamă?
Că există perioade în viața aceasta în care trebuie să te
adaptezi. Fie că ai copii mici, locuiești în chirie, ai o pisică care are mereu
idei, ai casa ta și o renovezi constant sau nu mai ai nici bani de pâine.
Există timpul acela care stă suspendat și exiști tu care (te
îndemn!) te întrebi: așa trăiesc eu viața? Curățând mereu casa, adunând mereu
gunoiul, căutând mereu pantalonii galbeni printre dealuri (bine, hai munți) de
haine?
O simplă și hotărâtă alegere ai de făcut: ia un sac, strânge
gunoiul și întreabă-te: ce nu mai ai nevoie să păstrez în casa asta? Cum pot eu
schimba lucrurile aici, astfel încât să îmi fie mai ușor să fac curățenie?
Și așa, te provoc (am ales bine cuvântul, nu te mira) să mi
te alături timp de 20 de zile programului meu de DECLUTTER, sau
sortare a lucrurilor, cum vrei să îi spui. Să simți și tu gustul victoriei, să
te dezrobești de lucruri inutile și să fii stăpâna casei tale.
ATENȚIE! Nu ai nevoie de bani să faci asta!
Fii empatică cu tine, vei fi întreruptă deseori, dar
străduiește-te să faci câte puțin în fiecare zi. Amintește-ți: progresul este
mai important decât perfecțiunea!
Eu voi fi aici să te ghidez cu idei și un „Hopa Sus!” atunci
când riști să te împotmolești. Știu ce spun, am fost acolo.
În perioada 9 August- 3 Septembrie tu și familia ta aveți
ocazia să schimbați direcția și să vă eliberați casa de lucruri care nu vă
(mai) folosesc. Apoi, curățenia în casă va fi mai rapidă și fără stres. În
zilele de sărbătoare, ai grijă de curățenia inimii.
Ziua 1 este chiar azi!
Eu mă voi ocupa de mobila de bucătărie pentru că arde rău:
trebuie spălată pe exterior, iar din interior am de scos un set de căni de ceai
pe care nu îl mai folosesc, câteva farfurii de Crăciun care trebuie să ajungă
în cutia destinată Sărbătorilor de iarnă, păianjeni (nu știai că se bagă și în
dulapuri?), firmituri, prosoape uzate, caserole care nu au capac și altele.
Mâine vin către tine cu detalii despre celelalte zile, dar
azi este despre a nu mai amâna!
Hai cu mine pe cărare! Scrie-mi în comentarii ce vrei să
eliberezi tu din bucătărie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu