Sâmbătă am luat parte cu mare drag la Iași Blogging Tour,
organizat de Școala de Ghizi Iași
și de Asociația Turistică Ghizii României pentru blogosfera ieșeană din Kooperativa 2.0.
Credit photo: Constantin Ciobanu
Da,
știu… din cauza programului foarte încărcat din ultima perioadă nu v-am spus că
fac parte din Kooperativa 2.0 de la Iași. Tot din cauza aceluiași program, nu
am reușit să particip fizic la nicio altă activitate organizată pentru bloggerii
locali, dar am fost la acest tur deoarece am vrut să cunosc mai bine orașul
care m-a adoptat.
Deși nu este prima dată când bat
străzile Iașului, de data aceasta am făcut-o în calitate de blogger și de ghid cultural. Da, și acesta
este un motiv pentru care am vrut să merg la acest tur, să văd cum lucrează și
alți ghizi. A fost o bucurie să văd că nu vom avea un singur ghid, ci chiar
trei: pe Matei Marian, VictoriaBejan și Alexandru David,
care ne-au introdus preț de câteva ore în timpuri demult apuse.
Primul
obiectiv vizitat a fost Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.
Probabil
ați citit că se află în topul celor mai frumoase teatre din lume, ocupând
poziții fruntașe. Da, clădirea Teatrului Național este o bijuterie arhitectonică
ce adăpostește numeroase opere de artă. Nu știam că sala mare a Teatrului
Național din Iași deține singura cortină pictată din România (pictată în 1896
de maestrul vienez M. Lenz). Deoarece conducerea Teatrului a anunțat din timp
că nu dorește promovare, vizita ne-a costat 8 lei/adult și 4 lei/student.
Credit Photo: Victor Cojocaru
Următoarea
oprire a fost în fața Palatului Roznovanu. În clădire se află în prezent sediul
Primăriei Iași, motiv pentru care accesul nu se face chiar așa de ușor. Aici,
Victoria ne-a introdus în atmosfera balurilor ce aveau loc în Sala Mare a Palatului,
reușind chiar să ne facă să călătorim imaginar cu trăsurile cu care domnițele
erau aduse la baluri.
Următoarea oprire a fost la Catedrala Romano-Catolică. Am fost întâmpinați de ghidul catedralei, care a explicat semnificația unor elemente din ansamblul catedralei. Aici am vizitat Memorialul Anton Durcovici, după care am urcat pe acoperiș, de unde am putut vedea Iașul de la o altă înălțime.
Următoarea oprire a fost la Catedrala Romano-Catolică. Am fost întâmpinați de ghidul catedralei, care a explicat semnificația unor elemente din ansamblul catedralei. Aici am vizitat Memorialul Anton Durcovici, după care am urcat pe acoperiș, de unde am putut vedea Iașul de la o altă înălțime.
Următoarea oprire a fost pe esplanada Casei Dosoftei. Alex, ghidul nostru, ne-a vorbit despre legătura dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și Casa Dosoftei. Aici a funcționat prima tiparniță din Moldova (începând cu anul 1679) sub îndrumarea Mitropolitului Dosoftei Barilă (canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005). În prezent, în această clădire funcționează secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.
Mulți nu știu că Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” a fost nu doar biserica Curții Domnești, ci și Catedrală Mitropolitană începând cu anul 1677, când domnitorul Antonie Ruset (1675-1678) a hotărât mutarea reședinței Mitropoliei Moldovei de la Suceava la Iași.
Trist
este faptul că actuala biserică nu este cea construită de Ștefan cel Mare (în
perioada 1491-1492), ci datează din perioada 1884-1904, când arhitectul francez
André
Lecomte du Noüy a „restaurat-o”
prin demolare și reconstruire.
În urma săpăturilor arheologice
începute de curând, lângă biserică au fost descoperite numeroase oseminte,
cripte, ziduri și morminte vechi de peste 500 de ani. Trăim pe un pământ sfânt
și suntem datori a ne cunoaște atât istoria Bisericii, cât și cea a
locurilor în care trăim.
Următorul
obiectiv turistic a fost Palatul Culturii din Iași. Acesta e locul pe care îl vizitam de fiecare data
în excursiile cu școala pe care le făceam în copilărie. Acest obiectiv turistic
a fost închis mulți ani pentru reabilitare, motiv pentru care redeschiderea
este așteptată cu mare interes. Mărturisesc că reușisem să vizitez o parte dinPalat cu o zi înainte de acest tur.
După ce Matei ne-a vorbit despre statuia controversată a lui Ștefan cel Mare, am pășit în holul Palatului, unde am fost întâmpinați de un ghid ce ne-a condus în câteva săli, diferite ca stil și funcționalitate.
Am
aflat printre altele că Palatul Culturii din Iași este ultima clădire din lume
construită în stil neogotic.
Deși
reușisem să vizitez o parte din săli cu o zi înainte, această vizită la Palat
mi-a adus o bucurie de care nu mai avusesem parte. Am urcat în turnul în care se
află faimosul ceas care cântă Hora Unirii la fiecare fix de oră. Odinioară,
acest ceas era mândria orașului, dar astăzi trece de cele mai multe ori
neobservat, fiind văzut ca un simplu element decorativ.
Farmecul vizitei din turn a fost întâlnirea cu domnul Ion Cristea, omul care se îngrijește ca orologiul să funcționeze corect „după cutremurul din ‘77”, așa cum ne-a mărturisit.
După ce Matei ne-a vorbit despre statuia controversată a lui Ștefan cel Mare, am pășit în holul Palatului, unde am fost întâmpinați de un ghid ce ne-a condus în câteva săli, diferite ca stil și funcționalitate.
Credit Photo: Victor Cojocaru
Farmecul vizitei din turn a fost întâlnirea cu domnul Ion Cristea, omul care se îngrijește ca orologiul să funcționeze corect „după cutremurul din ‘77”, așa cum ne-a mărturisit.
Dânsul
ne-a explicat cum funcționează mecanismul ceasului. Deși este structurat pe
trei nivele, are opt clopote și trei cadrane.
Pe
27 aprilie 2016, Palatul Culturii își va deschide porțile pentru publicul larg.
În prima zi, toți vizitatorii vor putea intra gratuit, într-un eveniment
intitulat Ziua Porților Deschise la Palatul Culturii.
Începând cu 28 aprilie 2016, intrarea la orice obiectiv din Palat se va face pe
bază de bilet, iar toate tarifele și informațiile pot fi aflate cu ușurință de
pe site-ul Palatului. Vă recomand să mergeți cu încredere și să
vizitați Palatul Culturii, pentru că aveți ce vedea!
Pentru
finalul turului pe Ulița Veche, Matei ne-a dus la Biserica „Sfântul Gheorghe”,
numită și Catedrala Veche sau Mitropolia Veche din Iași. Aici am fost
întâmpinați de Părintele Arhimandrit Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, care
ne-a vorbit despre rolul acestei biserici în istoria Moldovei. În pridvorul
deschis al bisericii sunt înmormântați patru mitropoliți ai Moldovei.
La
sfârșitul turului de oraș, bloggerii din Iași s-au împrăștiat în direcții
diferite cu gândul să-și potolească foamea ce îi cuprinsese după această incursiune
pe Ulița Mare, numită astăzi Bulevardul Ștefan cel Mare.
foarte interesant eveniment!!! Felicitari pentru prezentare si pentru intregul blog! :) Ioana
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Ștergere