duminică, 11 decembrie 2016

Să Share-uim Globuri cu suflet


Este prima dată când fac publică pe blog o campanie socială în care familia mea se implică. Dacă nu am făcut-o până acum e datorită principiilor cu care am crescut și după care mă călăuzesc mereu. De data aceasta am decis să mă implic și să vă fac și vouă cunoscută această campanie, deoarece știu că unindu-ne toți, putem ajuta fiecare după puterea lui.

Știu că e o perioadă plină de evenimente caritabile cărora mulți nu le dau nicio importanță. Și mai știu că trebuie să-i ajutăm pe cei de lângă noi, aflați în nevoi pe tot parcursul anului, nu doar la marile sărbători.

În anii trecuți, urmăream campania „Globuri cu suflet” pe care o desfășura Anda pe blogul ei. Această campanie inițiată în anul 2009 la Iași de Lavinia Biberi, a fost preluată mai apoi de alt blogger, iar acum adusă chiar sub umbrela Kooperativa 2.0 Iași cu titlul generic „Share-uim globuri cu suflet”.

Dacă vă întrebați de ce campania se numește așa, vă spun că este un mix între „Casa Share” (inițiat de Bogdan Tanasă) și „Globuri cu suflet” despre care vă vorbeam mai devreme.


Beneficiarii sunt 11 familii de care Bogdan s-a ocupat, zidindu-le case de la zero. Așa că bloggeri din Iași s-au mobilizat dorind să le ofere familiilor din acele locuințe sărbători mult mai frumoase.

Pentru a vă forma o idee, iată o scurtă descriere a familiilor.
Familia 1 – Vlădeni – formată din trei băieți de 6, 12 și 14 ani + un părinte
Familia 2 – Popricani – formată din două fete de 2 ani și alte două fete de 7 și 9 ani + doi părinți
Familia 3 – Miroslava – formată din 3 copii – 5 ani (băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) + doi părinți
Familia 4 – Moimești/ Popricani – formată trei băieți de 2, 4 și 12 ani, două fete de 15 și 16 ani + un părinte
Familia 5 – Prisăcani – formată dintr-un băiat de 15 ani – fără părinți acasă
Familia 6 – Popricani – formată din 7 copii cu vârste între 0-15 ani și un părinte
Familia 7 – Popricani – formată din 2 copii – 5 ani (fată) și 7 ani (băiat)
Familia 8 – Tipilești/ Popricani – bunica Catinca, de 70 ani
Familia 9 – Voinești – formată din două fete de 7 și 12 ani și doi băieți de 14 și 17 ani
Familia 10 – Popricani/ Moimești – formată din patru fete de 5, 7, 12 și 15 ani și un băiat de 14 ani
Familia 11 – Medeleni/ Golăești – formată din două fete de 5 și 7 ani și un băiat de 16 ani
Cei de la Carrefour Felicia s-au alăturat campaniei noastre, oferindu-se să contribuie cu tot ce trebuie pentru sărbători liniștite. Colegii mei din Kooperativa 2.0 Iași au mers personal în magazin și au ales 11 brăduți, cu tot ce înseamnă decorarea lor, de la decorațiuni până la bomboane de brad. Pe lângă acestea, au fost oferite și câte-un pachet cu alimente de bază, deloc de neglijat pentru fiecare familie.



E un început de campanie cu mare bucurie, dar e nevoie de implicarea mai multor oameni pentru a lumina chipurile greu încercate din aceste familii. Poți și tu să te implici! Puțin câte puțin... tot se adună. Poți dona alimente, produse de igienă personală sau chiar jucării.

Poți dona în campania „Share-uim Globuri cu suflet” contactându-mă pe mine (printr-un mesaj aici, pe Facebook sau în privat) sau pe oricare alt coleg blogger implicat în campanie. Campania de strângere a pachetelor durează până pe 18 decembrie. În perioada 19-22 decembrie bloggeri vor merge în casele Share și vor împărți toate darurile adunate.

Chiar dacă nu te poți implica, distribuie poate mesajul ajunge la cineva care vrea să ajute.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu