Se afișează postările cu eticheta Cum am înmulțit ancistrusii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cum am înmulțit ancistrusii. Afișați toate postările

marți, 26 aprilie 2016

Cum am înmulțit ancistrusii?


Vă spuneam în articolul „Cum pregătești și populezi acvariul” că am reușit să înmulțim cu succes pești din acvariu, nu doar o singură dată, ci de mai multe ori.

Astăzi vă voi povesti puțin despre Ancistrus. Noi am cumpărat doi peștișori de ancistrus (pentru că sunt consumatori de alge) de la două magazine diferite, pentru a fi siguri că nu vom încerca să înmulțim doi pești-frați.

Norocul nostru de începători a fost ca cei doi pești ajunși la maturitate sunt mascul și femelă.

Ne-am documentat și am aflat că această specie are nevoie de un „cuib” unde să depună femela icrele.

Am montat o amforă pe fundul acvariului și ne așteptam ca începând din a doua zi să vedem și icrele. Nu a fost așa... a durat aproape un an. Abia în primăvară, când am scăzut  cu câteva grade temperatura din casă, dar și temperatura apei din acvariu, au apărut primele semne de icre.

Masculul a păzit și oxigenat icrele în permanență, continuând să protejeze și puii până au mai crescut puțin.

Mai jos puteți observa evoluția icrelor: