Se afișează postările cu eticheta bradul de Craciun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bradul de Craciun. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Un Crăciun, doi brăduți


Și de această dată luna Decembrie ne-a adus inspirație și dorință de simplitate. Am fost la bunici de Crăciun, la căsuța cu amintiri, unde soțul meu a trăit zile, luni și ani de bucurii. De aproximativ doi ani sunt parte din familia sa și după cum spune bunica, „singura nepoată” (deocamdată). Nu a nins, dar au venit colindătorii și Hristos s-a născut deopotrivă. Am împodobit și acolo un brăduț, dar și acasă la noi.

Înainte să plecăm, ne-am dorit să-l îmbrăcăm și pe el în haine de sărbătoare, simple și meșteșugite de noi. Așa am făcut și în 2014, așa vom face și ce acum înainte. I-am așezat pe crengi beteală din dantelă și globuri din nuci, portocale și lămâi, toate prinse în fire aurii. La toate acestea am adăugat șiraguri de covrigei și globuri îmbrăcate în ață de cânepă și dantelă.
Poate nu am schimbat prea multe față de anul trecut, dar am retrăit bucuria dintâi a unui Crăciun la rădăcina unui brăduț altfel.

Bucurați-vă de zăpadă!


PS: Brăduțul bunicilor


sâmbătă, 19 decembrie 2015

Brad de Crăciun din hârtie


Anul acesta ne-am propus să confecționăm în casă felicitările pe care le vom expedia oamenilor dragi prin intermediul postei.

O idee e confecționare a unei felicitări este aceasta, cu brăduț din hârtie creponată.

Pentru confecționarea brăduțului avem nevoie de:
- un carton care va fi baza felicitării (locul unde se lipește brăduțul);
- hârtie creponată (de culoare verde, dar și alte culori pentru confecționare globulețelor);
- lipici/aracet pentru hârtie;
- foarfece;
- perforator

Etapele realizării brăduțului sunt:
1. Decuparea hârtiei creponate în fâșii de diferite lungimi.
2. Aplicarea lipiciului/aracetului pentru hârtie pe partea superioara a celei mai lungi fâșii de hârtie.
3. Lipirea fâșiei pe carton, astfel încât aceasta să formeze bucle conform imaginii de mai jos.
4. Repetăm etapa 2 și trei cu următoarea fâșie.
5. Continuăm până terminăm de realizat brăduțul.
6. Cu ajutorul unui perforator, perforăm bucăți de hârtie creponată de diferite culori. Scoatem din perforator acele mici confetti colorate pe care le vom lipi pe braduț ca și globuri.
7. Lăsăm brăduțul la aer sa se usuce complet.


joi, 25 decembrie 2014

Crăciun tainic la rădăcina unui brăduț altfel



Deși obișnuitele decorațiuni de Crăciun, brazii naturali și artificiali, luminile, beteala și dulciurile ne-au făcut să zăbovim măcar pentru câteva clipe în marile mall-uri sau pe străzile orașului, anul acesta am îndrăznit să fim altfel și să punem planul nostru în aplicare, muncind cu drag și spor la decorațiunile pentru bradul de Crăciun.
Este primul an în care petrecem Sărbătorile de iarnă și zilele sfinte de Crăciun împreună, ca familie. Ne-am dorit să evadăm din obișnuit și să pătrundem într-o atmosferă grăitoare de liniște și odihnă. Nu suntem singurii dornici de asemenea clipe, dar suntem unici în felul nostru. Ne-am exersat răbdarea și ne-am testat tăcerea mai ales când aveam idei diferite de așezare a globurilor în brad. Ne-am observat îndelung pe noi înșine și ne-am apropiat mai mult de idealul la care ne dorim să ajungem, făcând pași mici în viața noastră de familie.
Vioi și plin de încredere, am cumpărat materialele necesare și am început confecționarea globurilor pentru brăduțul nostru, care ne este oaspete pe măsuța din sufragerie. Am ales unul artificial, pentru că dorim să lăsăm brazii să crească înalți și falnici în pădure. Sigur au multe să-și spună în ritmul fulgilor de nea și a șuiratului de vânt aspru.
Am achiziționat sfere din polistiren și le-am îmbrăcat în sfoară de cânepă, peste care am adăugat o frumoasă și delicată dantelă. Ne-am amintit cu nostalgie de vremurile în care bunicii noștri puneau în brad ce aveau la îndemână: nuci, mere, lumânări și alte lucruri simple și nu am ezitat să prindem și noi din ram în ram câte o nucă, felii uscate de lămâie și portocală, conuri de brad, mandarine, covrigei și globuri cusute pe etamină. Am folosit drept beteală o bucată lungă de dantelă fină. Vârful brăduțului nostru a primit ca podoabă o frumoasă stea din carton galben. Nimic mai simplu și mai grăitor.
În realizarea decorațiunilor am pus mult suflet și ne-am simțit pentru câteva zile departe de lumea aceasta plină de haos și culori stridente. Am cugetat fiecare în taină la zilele în care oamenii se pregăteau pentru Crăciun mai mult sufletește decât alergând după podoabe. Ne-am dorit să fim asemenea lor, am încercat, ne-am străduit și poate pentru câteva clipe am reușit să înfruntăm tumultul dinaintea Sărbătorilor de Crăciun.
Simplitate, dăruire, delicatețe și pace. Nimic mai de preț și mai aproape de sufletele noastre ostenite de atâtea atacuri ale haosului lumii. Am așezat o fărâmă din noi într-un alt timp și ne-am înrămat în suflete imaginea unui Crăciun ca odinioară, așa cum am putut noi mai bine.