Se afișează postările cu eticheta Florile din balcon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Florile din balcon. Afișați toate postările

joi, 22 iunie 2017

Un nou proiect: Cultivă cu Mihai



Vă spuneam ieri că în ultima perioadă am lucrat la un nou proiect foarte drag mie. Acest proiect nou este canalul de YouTube: Cultivă cu Mihai.
 https://www.youtube.com/channel/UC5xDmEWY4k_RaL2PykVh4Ww/videos
Acest nou canal l-am creat spre sfârșitul anului trecut deoarece am constatat odată cu lansarea proiectului de grădinărit că o parte din cititori doreau să vadă și în varianta video, cum fac anumite activități în grădina din balcon.

Ce să o mai lungim cu vorba, vă îndemn să vă abonați la acest canal pentru a fi primii care vedeți noutățile.


Vă mulțumesc!



miercuri, 6 aprilie 2016

Echeveria a înflorit


Colecția mea de suculente (am și una de mini-suculente despre care o să vă vorbesc curând) începe să-și arate frumusețea din plin. Prima care își arată minunatele flori e echeveria.

Mărturisesc că nu știu ce specie de echeveria este. Sincer nu am avut încă curiozitatea să mă documentez, dar promit că o fac curând.

Se pregătește de înflorire și cealaltă echeveria (cu flori galbene), dar și kalanchoe și violetele de parma.






sâmbătă, 2 aprilie 2016

joi, 18 februarie 2016

Un nou proiect de familie: Grădinărim!


Sătul de viața la bloc, încă nădăjduiesc că într-o zi mă voi întoarce să locuiesc împreună cu familia într-o casă pe pământ.

Sunt născut și crescut la țară (în Ținutul Neamțului), am ajuns să locuiesc (datorită studiilor) în principalul centru urban din nord-estul României, mai exact în capitala Moldovei, Iași. Anii au trecut și după terminarea parțială a studiilor, m-am căsătorit și am devenit tătic, moment în care am realizat, din nou, că nu pot trăi la bloc.

Da, mi-e dor de viețuirea la casă, de liniștea nesfârșită fără bormașini prin pereți, fără  mahalagismele unor vecini... și lista ar putea continua.

Vreau o casă la țară, cu grădină mare, cât de mare se poate, în care să-mi petrec frumos timpul, împreună cu soția, cu băiețelul nostru și cu copiii pe care ni-i va mai rândui Dumnezeu.

În această așteptare a unor vremuri mai bune sau a unei minuni prin care ne-am putea muta să locuim într-o casă liniștită cu grădină, nu stăm degeaba, ci strigăm din toți porii:

 - Grădinari căutăm grădină!

Dar totuși facem ceva: experimentăm, producem viață din semințe (pe care mulți dintre noi le aruncă) sau butași ca să căpătăm tot mai multă experiență ce ne va fi de folos când de vom muta la casă.

Și pentru că ne place să împărtășim cu voi micile noastre experimente, ne-am gândit să adăugăm pe blog o nouă categorie numită „Grădinărit” cu trei subcategorii: „Grădina din balcon”, „Florile din balcon” și „Grădina de la țară”.

Totodată am creat și canalul de YouTube: Cultivă cu Mihai, în care postăm deja videoclipuri cu micile noastre experimente în ale grădinăritului. Cu această ocazie vă îndemnăm să vă abonați la acest canal pentru a vedea clipurile care ne evidențiază munca.

Vă mulțumim!