Am primit micul cufăr într-o zi friguroasă de noiembrie. Era ziua
mea onomastică, ziua Sfântului Apostol Andrei. Migala, culorile și măiestria, toate
aparțin lui Dumnezeu, Care a lucrat atât de frumos prin mâinile soțului meu, pe
atunci prietenul meu încă de nădedje.
Îmi plac fluturii și mare mi-a fost bucuria când i-am văzut pictați
pe capacul galben al cufărului. M-a impresionat îmbrățișarea celor doi tineri,
dar și vederea numelor noastre scrise parcă pentru totdeauna împreună. Nu știu
ce planuri aveam pe atunci, dar am sperat mereu că vom rămâne aproape unul de
celălalt, cu mintea ațintită spre idealul nostru de familie.
Noi am numit acest cufăr Cutia
cu povești. De ce? Pentru că urma să găzduiască poveștile bunicilor, ale
străbunicilor și ale părinților, toate sub forma fotografiilor vechi de ani de
zile. Dar pentru că timpul a trecut și noi am rămas împreună, am hotărât să păstrăm
în ea amintiri de la cei ce ne-au bucurat cu prezența lor vie la nunta noastră.
Am adunat așadar gândurile lor, scrise pe tag-uri de carton, și
le păstrăm ca un mare dar în Cutia cu
povești, cea pe care de fiecare dată când dorul de trecut ne apasă, o
deschidem și recitim doririle de bine scrise de rude și prieteni.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu