Început minunat de toamnă

Ieri am reușit să evadăm pentru câteva ore din gălăgia orașului.

Ne-am pornit cu treabă prin oraș, dar spre amiază ne-am hotărât că e mai bine să abandonăm agitația în care ne aflam și ieșim puțin în natură pentru a ne liniști.

În plimbarea noastră am întâlnit inițial câțiva nuci, din care ne-am delectat la fel ca în copilărie. Asemenea vremurilor din în copilărie ne-am murdărit puțin pe mâini de la iod, dar a meritat să retrăim clipe minunate.

Mai apoi, am descoperit un aluniș, de unde am cules alune de pădure. Am cules doar ce am mai găsit printre frunze pe jos, căci copacii au fost cu siguranță vizitați de veverițe, după mulțimea de coji lăsate ca mărturie a trecerii lor pe acolo. Nu toate alunele culese aveau și miez, dar au fost destule pentru a ne bucura papilele gustative.

Chiar am păstrat trei alune pentru a experimenta cultivarea și, poate reușim să obținem copăcei care peste ani ne vor bucura cu alunele lor.

Mulțumim Doamne pentru ziua aceasta minunată și pentru roadele din care am gustat.

Citește tot articolul

Ne-am întors din curtea copilăriei

Ne-am întors de pe meleaguri nemțene, de acolo unde ne-a purtat dorul de bunici și de sat. Ne-am încărcat cu aer curat și rece, cu bucuria Învierii trăită într-o biserică de sat, cu sănătate și povești de odinioară.

Am avut zile însorite, pline de râsul și bucuria fiului nostru, care a explorat cât a putut de mult fiecare centimetru al curții, a alergat după găini și căprițe și a ajutat la treburile din grădina de zarzavat. Ne-am bucurat alături de rude și prieteni și am povestit mult. Despre copilăria bunicilor, despre ce și cum învățau la școală, despre ce mâncau și cu ce se îmbrăcau. Bunicii au 73 de ani de viață (și 52 de ani de căsătorie) și ne-au povestit toate ca și cum s-au întâmplat ieri. Mai cu durere, mai cu umor, mai cu veselie și zâmbet ștrengar, au depănat amintiri frumoase, sădind în noi, poate fără voie, un dor nebun de trai la țară, de viață simplă și ușoară. Da, ușoară pentru că oricât de multe lipsuri am avea, dacă Dumnezeu este cu noi și se îngrijește de noi, nimic nu este greu.

Înainte să plecăm spre Iași, soțul meu mi-a făcut un dar, care mi-a adus un zâmbet larg pe față. Și l-am păstrat ca amintire în suflet, pentru că doar așa nimeni nu mi-l poate fura. Un buchet mare de flori de câmp și lăcrămioare culese din grădina bunicii și de pe spațiul verde din fața casei. O încântare! Culoare, viață, prospețime și dăruire. Pentru că, eu cred că florile se dăruiesc pe sine lui Dumnezeu, Care le-a creat, dar și nouă oamenilor, care le îngrijim și le iubim, lăsându-se rupte și așezate în vază. Acasă, le-am așezat frumos în trei vaze mici, cumpărate de la un magazin cu vechituri, drag nouă. Acum florile aproape se trec, dar mi-au încântat câteva zile ochii și mi-au înveselit camera.

La țară, totul este diferit. Timpul este altul și cam tot ce faci are alt ritm. Am stat o săptămână acolo și am urmărit cât de frumos cresc plantele. Se înalță și fac roade pentru noi oamenii.

Citește tot articolul