Ne-am întors de pe meleaguri nemțene, de acolo unde ne-a
purtat dorul de bunici și de sat. Ne-am încărcat cu aer curat și rece, cu
bucuria Învierii trăită într-o biserică de sat, cu sănătate și povești de
odinioară.
Am avut zile însorite, pline de râsul și bucuria fiului
nostru, care a explorat cât a putut de mult fiecare centimetru al curții, a
alergat după găini și căprițe și a ajutat la treburile din grădina de zarzavat.
Ne-am bucurat alături de rude și prieteni și am povestit mult. Despre copilăria
bunicilor, despre ce și cum învățau la școală, despre ce mâncau și cu ce se
îmbrăcau. Bunicii au 73 de ani de viață (și 52 de ani de căsătorie) și ne-au
povestit toate ca și cum s-au întâmplat ieri. Mai cu durere, mai cu umor, mai
cu veselie și zâmbet ștrengar, au depănat amintiri frumoase, sădind în noi,
poate fără voie, un dor nebun de trai la țară, de viață simplă și ușoară. Da,
ușoară pentru că oricât de multe lipsuri am avea, dacă Dumnezeu este cu noi și
se îngrijește de noi, nimic nu este greu.
Înainte să plecăm spre Iași, soțul meu mi-a făcut un dar,
care mi-a adus un zâmbet larg pe față. Și l-am păstrat ca amintire în suflet,
pentru că doar așa nimeni nu mi-l poate fura. Un buchet mare de flori de câmp
și lăcrămioare culese din grădina bunicii și de pe spațiul verde din fața casei.
O încântare! Culoare, viață, prospețime și dăruire. Pentru că, eu cred că
florile se dăruiesc pe sine lui Dumnezeu, Care le-a creat, dar și nouă
oamenilor, care le îngrijim și le iubim, lăsându-se rupte și așezate în vază.
Acasă, le-am așezat frumos în trei vaze mici, cumpărate de la un magazin cu
vechituri, drag nouă. Acum florile aproape se trec, dar mi-au încântat câteva
zile ochii și mi-au înveselit camera.
La țară, totul este diferit. Timpul este altul și cam tot ce
faci are alt ritm. Am stat o săptămână acolo și am urmărit cât de frumos cresc plantele.
Se înalță și fac roade pentru noi oamenii.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu